cîrcél (cârcéi),
s.m. –
1. Organ vegetal ca un
fir în spirală
propriu plantelor agățătoare. –
2. Buclă, cîrlionț,
zuluf. –
3. Parazit al cîinelui (Ixodes ricinus). –
4. Contracție involuntară a
mușchilor. – Var.
cîrcei, cîrcea, cîrci. Probabil rezultat al contaminării lui
cercel cu sl.
krŭčiti „a
toarce”; cf. sb.
krč „cîrcel”,,
krčel „cîrlig”. Sp.
zarcillo indică faptul că sensul 1 există
încă în
cercel. Sb.
krčel, pe care Skok 63
îl indică drept etimon al
rom. și bg.
kurčel (Conev 50 și 60)
par a fi
împrumuturi din
rom.,
căci -
el nu se explică prin sl. Cf.
cîrci. (Crețu 327 se gîndea la lat.
cancellus și Diculescu,
Elementele, 462, la gr. ϰριϰέλλιον „
inel”). Var.
cîrcei este un sing. analogic refăcut pe
baza pl. și
cîrcea un f. de același
tip, în
timp ce
cîrci ar putea deriva
direct din sl., cf. sb.
krc. Dimpotrivă, Byck-
Graur 23 consideră că
cîrcei este
forma primitivă de sing., de la al
cărui pl. s-a format un sing. analogic
cîrcel.