cârlán (cârláni),
s.m. –
1. Mînz de
doi ani. –
2. Berbec de un
an. Origine necunoscută.
Ar putea fi dim.
călan, cu
r infix (după Lambrior 107; Crețu 327 și Candrea,
Elemente, 405, din lat. *
caballanus);
dar al doilea sens este dificil de explicat.
Abundă ipoteze incerte: din mag.
kerlany (Cihac, II, 488), care
fără îndoială provine din
rom.; din lat.
carnalis (Philippide,
Principii, 150; Giuglea,
Dacor., I, 245-7; Giuglea,
LL, I, 171; cf.
DAR); cf. sp.
carnero, însă der. este dificilă; din sl.
*krdlanŭ, de la
krŭdo ›
cîrd (Weigand,
Jb, XVI, 222); din fondul preromanic (Rusu,
Dacor., XI, 148; Lahovary 321). – Der.
cîrlănar, s.m. (
păstor,
cioban). Din
rom. este mag.
kirlán, kerlany (Edelspacher 16).