cît (cîtă;
pl.
cîți cîte), adj. –
1. În ce
măsură, în ce
grad, în ce durată de
timp (adj. și adv.
inter.) –
Cît se poate. –
Nu știu cît, cine știe cît. –
Pe cît. –
2. Ca, precum (servește
drept corelație în comparațiile de egalitate în care se ia în considerație aspectul cantitativ):
mămîncă cît șapte și bea cît opt (Alecsandri). –
Cît negru sub unghie. –
Cîtă frunză și iarbă. –
Cît colo. –
Cît colea. –
Cît de colo. –
Cît pe ce. –
Nici cît. –
3. În compararea retorică a
doi termeni identici,
indică ideea de „o
vreme, un
răstimp”:
s-au luptat cît s-au luptat (I. Teodoreanu). –
4. În comparațiile al
căror prim termen lipsește,
îndică ideea de „
cît mai
mult posibil”:
merinde cît a putut duce calul (Ispirescu);
pîinea cît de proaspătă, vinul cît de vechi și nevasta cît de tînără (Alecsandri). –
5. În
timpul în care, atîta
timp, pînă cînd (
indică limita duratei vb. care urmează):
cît n-om avea drumuri de fier, tot de-acestea o să pățim (Alecsandri). –
6. Oricît de:
marea cîtu-i de lată (Dosoftei). –
7. Enorm:
cîtă căciula (
Creangă), (
rar cu această folosire, se
preferă der.
cîtămai). –
8. În corelație cu
atît,
indică o echivalență sau egalitate de cantități:
cîți frăgari pe la Arad, atîtea gănduri mă bat (Popular, Trans.). –
Cu cît ... cu atît. –
Cît ... cît. –
Cît de cît. –
Numai cît. –
Cît pentru, cît despre. –
9. Astfel încît:
mulți au căzut, cît abia au scăpat (Ludescu). –
10. De cînd:
cît ieșea omul din straja Bucureștilor (Ghica). –
Cît ce. –
11. (Refl.) În ce
număr? În ce cantitate?
cu cîți te-ai sărutat? (Popular Trans.). –
Cîte toate. –
Cîte și mai cîte. –
12. Cu
forma art.
al cîtelea (f.
a cîta), introduce întrebările la care se
așteaptă ca
răspuns un numeral ordinal. –
13. (S.n.)
Numărul rezultat dintr-o împărțire. Mr.
cît, megl.
cǫt, istr.
căt. Lat.
quantus, contaminat cu lat.
quotus (Procopovici,
Dacor., I, 173; cf. Pușcariu, 378; Candrea-Dens., 361;
DAR); cf. it.,
port.
quanto, prov., v. fr.
quant, sp.
quant. Rezultatul normal al lui
quantus ar fi *
cînt; însă numai Procopovici s-a gîndit la posibilitatea de a explica
rom. prin confuzia cu
quot. DAR explică
forma art.
cîtelea prin
quotus-libet, care nu este posibilă fonetic. Der.
cîtime, cîtățime, s.f. (cantitate). Comp.
cîtămai (var.
cîtamai), adv. (enorm,
foarte mare);
cîtuși, adv. (înv., nu contează
cît,
păstrat în expresia
cîtuși de puțin);
cîtva, adj. (la sing., cu funcție adv., un
timp, o
vreme; la pl., cu funcție adj.,
unii, cîțiva);
decît, conj. (corelație a comparațiilor de inegalitate; mai
mult ca; numai că,
dar);
încît, conj. (atît de
mult că);
întrucît, conj. (deoarece, avînd în
vedere că);
oarecît (var.
oarecîtva), adv . (într-un
fel);
oricît (var.
vericît), adj. (în orice cantitate).