cópcă (-ci),
s.f. –
1. Gaură, spărtură; în special
gaura făcută natural sau artificial în
stratul de
gheață care acoperă
apele iarna. –
2. Salt, săritură. – Var.
coftă, s.f. (
gaură, scobitură). Bg.
kopka (Cihac, II, 72; Conev 85;
DAR), din sl.
kopati „a goli,” cf.
copaie. Al doilea sens este mai
puțin clar, totuși cf. rut.
kopnuty „a da cu
copita”,
poate trebuie
plecat de la imaginea
armăsarului care pare să
sape cu
copita pămîntul. – De la var. provine
fără îndoială
coptori (var.
coftori, coptora, coptoroși), vb. (a
săpa, a excava, a adînci), care pare a se fi încrucișat cu
copt, coptură (
DAR; după Scriban,
ar fi un der. de la
cuptor, ipoteză neverosimilă).