cópcă (-ci),
s.f. –
1. Agrafă, clemă,
capsă. –
2. Cataramă,
obiect care
prinde. –
3. Clemă la
cărțile legate
odinioară. –
4. Traversă,
bară. – Megl.
copce. Tc.
kopça (Șeineanu, II, 145; Meyer 198; Berneker 564; Ronzevalle 136;
DAR); cf. bg.
kopče (Cihac, II, 72), sb.
kopča,
alb.
kopsë, mag.
kapocs. Fonetismul
rom. se explică printr-un sing. analogic, plecîndu-se de la pl.
copci; sing. normal
ar fi
copce (
DAR afirmă contrariul). – Der.
copcier, s.m. (fabricant de
nasturi și
copci);
încopcia, vb. (a
prinde în
copci, a
prinde, a fixa);
copci, vb. (a
altoi, a introduce un
altoi sub coaja unui
copac);
copcit, s.n. (
altoire).