covăí (-ăésc, -ít),
vb. – A
înconjura, a ocoli. Origine necunoscută, probabil expresivă,
dacă se ține
seama de terminație cf.
hămăi, lăpăi, fosăi, etc. Legătura cu sl.
kovati „a
făuri” (Scriban) nu este probabilă. – Der.
covei, s.n. (
Banat, Olt., cotitură,
curbă, sinuozitate; ascunzătoare);
încovoia, vb. (a îndoi, a
curba, a
pleca), pe care Tiktin,
DAR și Pușcariu
Lr., 358,
îl explică pe
baza unui sl.
*kovaljati de la
kovalĭ „fierar”, der.
destul de îndoielnică;
încovoială (var.
încovoietură), s.f. (curbare, încovoiere, arcuire).