críntă (crínte),
s.f. –
Tipar pentru brînză. –
2. Scîndură de măcelărie. Sl.
krinica, dim. de la
krina „
vas” (Cihac, II, 83). După Drăganu,
Dacor., VI, 271, rezultatul normal *
crință, a
produs un sing. analogic, pe
baza pl. De la un der. bg.
krinka, provine
crincă, s.f. (
coș). Cf. rut.
krinka „sticluță”, mag.
kerenta „
blid”.