crúce (crúci),
s.f. –
1. Obiect format din
două bucăți de
lemn,
piatră etc.
puse perpendicular una
peste alta, constituind
simbolul credinței creștine. –
2. Semnul crucii. –
3. Crucifix. –
4. (
Rar) La
cărțile de
joc, treflă. –
5. Steag al unei
oști creștine. –
6. Companie,
breaslă. –
7. Diademă în
formă de
cruce purtată de mirese la
ceremonia de
nuntă. –
8. Răscruce, răspîntie. –
9. Miez de nucă. –
10. Nume dat mai
multor plante cu
flori în
formă de cruce:
Galium cruciata; Paris quadrifolia etc. –
11. Nume dat diferitelor
obiecte în
formă de cruce:
orcic, bîrnă transversală, transept,
căprior, traversă,
grindă longitudinală,
cap de
cruce,
spiță, diblu,
braț. – Mr.
c(ă)ruță, megl.
cruță. Lat.
crŭcem (Pușcariu 416; Candrea-Dens., 411; REW 2348;
DAR); cf.
alb.
krük (Meyer 207; Philippide, II, 639), it.
croce, prov.
crotz, fr.
croix, sp.,
port.
cruz. Este cuvînt de
uz general (ALR, I, 300). – Der.
cruciuliță, s.f. (crucifix; medalion;
nume dat mai
multor plante cruciforme);
cruci, vb. (a
răstigni; a încrucișa, a
amesteca două rase de
animale; a blasfemia; refl., a-și
face semnul crucii, a se
închina; a se minuna, a fi surprins), pentru al
cărui al doilea sens cf.
corci;
încruci, vb. (a încrucișa; a-și
face cruce);
crucelnic, s.n. (
piesă la războiul de
țesut;
vîrtelniță);
crucer, s.m. (centimă dintr-un florin
austriac), de la
cruce după modelul lui
Kreuzer, cf.
creițar;
crucer, s.m. (monedă), formație artificială din
sec. XVIII;
descruci, vb. (a descompune elementele unei
cruci, a
desface);
răscruce, s.f. (răspîntie;
cruce a căruței;
cruce a vîrtelniței);
cruciș, adv. (pieziș,
oblic; în
formă de
cruce);
încrucișat, s.n. (răscruce;
cruce de vîrtelniță);
încrucișa, vb. (a pune în
formă de
cruce; a
amesteca animale de
rase diferite; refl., a-și
tăia drumul, a se întretăia; refl., a-și
face cruce; refl., a se
uita cruciș);
încrucișetură, s.f. (răspîntie, răscruce);
descrucișa, vb. (a
desface ce
era încrucișat);
crucișetor, s.n., format după fr.
croiseur. – Der. neol.
cruciadă, s.f., din fr.
croisade;
cruciat, s.m., cf. it.
crociato;
crucifica, vb., din lat.
crucificare,
sec. XIX;
crucifix, s.n., din fr.;
cruciform, adj., din fr.