cúi (cúie),
s.n. –
1. Piesă mică turtită la un
capăt și ascuțită la celălalt, diblu. –
2. Crampon. –
3. Cuier, cîrlig. –
4. Înțepătură, junghi. – Istr.
cuñu. Lat.
cuneus (Pușcariu 433; Candrea-Dens., 426; REW 2396;
DAR); cf.
alb.
kuń (Meyer 215; Philippide, II, 639), prov.
cunh, fr.
coin, sp.
cuño,
port.
cunho. – Der.
cuier, s.n. (suport pe care se atîrnă
obiecte de îmbrăcăminte);
cuia, vb. (a fixa
talpa la
pantofi cu
ținte de
lemn);
cuișor, s.n. (dim. al lui
cui;
cataramă; condiment alimentar aromat;
plantă,
Ribes aureum);
cuișoare, s.f. pl. (
nume dat mai
multor plante ornamentale:
Ribes aureum, Asclepias cornuti, Dianthus Carthusianorum, Dianthus chinensis, Caryophyllus aromaticus). Cf.
încuia, descuia.