cunoáște (cunósc, cunoscút),
vb. –
1. A
lua cunoștință. –
2. A
înțelege, a
aprecia, a
judeca. –
3. A cîștiga, a achiziționa. –
4. A
deduce, a
conchide. –
5. A
observa, a remarca. –
6. A
ști, a avea în
minte, a-și da
seama de ceva. –
7. A fi în relații cu cineva. –
8. A fi la curent. –
9. A recunoaște, a identifica. –
10. A avea raporturi trupești cu o
femeie. –
11. A recunoaște, a
dovedi, a declara, a
admite. –
12. A fi recunoscător, a mulțumi. –
13. A recunoaște
drept șef, a respecta, a avea considerație. – Mr.
cunoscu, cunuscui, cunoaștire, megl.
cunos(c), istr.
cunoscu. Lat.
cognōscĕre, prin intermediul unei
forme vulg. *
connōscĕre (Pușcariu 447; Candrea-Dens., 446; REW 2031;
DAR); cf. it.
conoscere, prov.
conoire, fr.
connaître, cat.
coneixar, sp.
conocer,
port.
conhecer. – Der.
cunoscut, s.m. (
persoană știută;
prieten);
necunoscut, adj. (care nu este
cunoscut);
cunoscător, adj. (care
cunoaște);
necunoscător, adj. (care nu
cunoaște, ignorant);
cunoștință, s.f. (
cunoaștere;
știre; judecată; noțiune,
idee; relație de societate;
persoană cunoscută; înv., gratitudine; înv., conștiință);
necunoștință, s.f. (ignoranță, nepricepere);
încunoștiința, vb. (a
aduce la cunoștință; a informa);
cunoștințe, s.f. pl. (
persoane cunoscute) care pare să reprezinte lat.
cognoscentem (Cipariu,
Principii, 198; Drăganu,
Dacor., II, 278;
DAR),
sec. XVII, înv.;
recunoaște, vb. (a
admite; a acorda; a mărturisi; a vizita; a explora; a mulțumi), a înlocuit în
epoca modernă vb.
cunoaște cu sensurile 11-13;
recunoscător, adj. (care
poartă gratitudine);
nerecunoscător, adj. (ingrat);
recunoștință, s.f. (gratitudine);
nerecunoștință, s.f. (ingratitudine).