dáltă (dắlți),
s.f. – Unealtă de
oțel în
formă de pană tăioasă. Sl.
dlato (Miklosich,
Slaw. Elem., 21;
Lexicon, 162; Cihac, II, 91; Conev 66), cf. bg.
dlato, dleto,
alb.
dal’të. Metateza
lichidei indică un
împrumut foarte vechi, probabil anterior
sec. XI (Rosetti,
BL, XIV, 116),
fiind poate unicul
termen sl. de acest
gen. Berneker 208 propunea ca etimon un sl. *
dolto. Cf.
baltă. – Der.
dăltui, vb. (a sculpta, a
ciopli);
dăltuitură, s.f. (dăltuire,
cioplire);
dăltuitor, s.m. (cioplitor).