descălecá (descálec, descălecát),
vb. –
1. A se da
jos de pe
cal. –
2. A popula, a se
așeza într-un
loc determinat. – Var.
descălica. Mr.
discalic. De la
încăleca, după echivalența
încuia-descuia, îmbrăca-desbrăca, etc. Totuși, se are în
vedere adesea posibilitatea unui lat. *
dĭscaballĭāre (Candrea-Dens., 214; REW 1439; Tiktin; Candrea), cf. sp.
descabalgar;
ipoteză puțin probabilă, mai
ales dacă se ține
seama de conservarea lui
i aton. Cel de al doilea sens se datorează desigur unei influențe turanice,
căci se
știe că anumite seminții turanice
trăiau în
corturi portabile și că, pentru
ele, „a descăleca” însemna a
alege un
loc pentru a-l popula provizoriu. – Der.
descălecat, s.n. (acțiunea de a descăleca; întemeiere, colonizare);
descălecător, s.m. (întemeietor);
descălecătură, s.f. (înv., întemeiere).