descînta (-t, -át),
vb. –
1. A
face farmece, a înșira formule magice. –
2. A seduce cu
vorbe, a
ademeni. –
3. A plictisi, a
deranja cu discursuri. – Mr.
discîntu, discîntare, megl.
discǫnt. Lat. *
dĭscantāre (Pușcariu 508; Candrea-Dens., 356; Tiktin; Candrea); cf. friul.
diskanta și, pentru semantism, fr.
enchanter, sp.
encantar. – Der.
descîntat, s.n. (
vrajă,
farmec, magie);
descîntător, s.m. (vrăjitor);
descîntătoare, s.f. (vrăjitoare);
descîntătură, s.f. (
vrajă,
farmec);
descîntec, s.n. (formulă magică, cîntec ce are puteri magice). Cf.
cînta.