desfăcá (-ác, -át),
vb. – A dezghioca. – Var.
deșfăca. Mr.
disvucare. Origine incertă, probabil expresivă. Nu pare posibil să se separe acest cuvînt de contrariul lui
înșfăca, de la care
poate deriva, ca
deschide de la
închide sau
descălța de la
încălța. Totuși, Candrea-Dens., 568 și Candrea propun lat. *
disfabicāre;
iar Pascu,
Beiträge, 16,
pleacă de la mr., ceea ce nu explică și care nu este
sigur că este același cuvînt. Pentru Scriban, este
vorba de o var. de la
dehoca. Densusianu,
Rom., XXXI, 76, se gîndea la o încrucișare a lui
desface cu
desghioca.