deșugubínă (deșugubíni),
s.f. –
1. Măcel,
crimă. –
2. Sumă plătită ca
amendă pentru a evita acuzația de
crimă; pînă la 1753 a
fost beneficiul
marelui vornic și al
vornicilor de poartă. –
3. Încurcătură,
bucluc. – Var.
șugubină. Sl.
dusĕgubinŭ „pierzîndu-și sufletul” (Tiktin; Candrea).
Termen juridic, popular cu
forma de var., și cu sensurile 2 și 3. – Der.
deșugubinar, s.m. (perceptor);
deșugubinărie, s.f. (
dare, tribut pe
crimă), ambele înv.