dodăí (-ăésc, -ít),
vb. – A
deranja, a neliniști, a întrista. – Var.
dodei. Sl.
dodĕjati (Miklosich,
Slaw. Elem., 21; Miklosich,
Lexicon, 169; Cihac, II, 97), cf. sb.
dodejati. Sec. XVI-XVII, înv. – Der.
dodăială (var.
dodeială), s.f. (
supărare,
necaz);
dodăitor, s.m. (urmăritor, vrăjmaș);
dodie, s.f. (
supărare, deranj).