dric (drícuri),
s.n. –
1. Centru,
punct central. –
2. Scheletul de
sus al unui
car. –
3. Car mortuar. Origine incertă. Pare a proveni din mag.
derék „centru” (Tiktin; Scriban; Gáldi,
Dict., 89), care
ar fi cuvînt identic cu tc.
direk, cf.
direc. Cf. și sb.
drek „încărcătura unei căruțe”. – Der.
dricar, s.m. (funcționar de
pompe funebre);
dricar, s.n. (
Banat,
pătură), din mag.
derekal;
dricală, s.f. (
Banat,
plapumă), cuvînt identic cu cel anterior (cf. Gáldi,
Dict., 125);
îndrica, vb. refl. (a se
așeza peste), pe care
DAR îl derivă de la
ridica, și
Graur,
BL, VI, 154, de la sensul 2, atribuindu-i accepția de „a pune, a
așeza”.