droáie
s.f. – Mulțime,
gloată. Origine necunoscută. Cihac, I, 250 (urmat de Körting 9120)
pleca de la o var.
sdroaie,
puțin frecventă, pe care o derivă de la lat.
strues; în
vreme ce Cihac, II, 656,
pleacă de la ngr. δρούγγος „
gloată”; însă nici unul din
aceste etimoane nu pare posibil (cf. împotrivă, Densusianu,
Rom., XXXIII, 285). S-a
indicat de
asemenea ca etimon
alb.
droe „
spaimă” (Scriban; Rosetti, II, 115), folosit ca în expresia
o groază de „o mulțime de”. Această
ipoteză este
destul de seducătoare; însă în
rom. nu există nici o
urmă a unui
droaie „
spaimă”;
iar pe de altă
parte nu
cunoaștem istoria cuvîntului
alb. Este mai
curînd vorba de un der. de la sl. (bg., sb.)
roi „
roi de
albine”, cf.
roi, din sl.
rojiti „
tundere”, de ex. de la un
podŭrojiti „subtundere”, cf. sb.
zarojiti se „a
prinde un
roi”.