dúșcă (-ște),
s.f. – Înghițitură, sorbitură. Sl., cf., sb.
za dušak „
fără să respire”, slov.
dušek,
ceh.
duškem,
pol.
duszkiem,
rus.
duška „
răgaz” (Cihac, II, 104; Conev 91). Cf.
duh. Din aceeași
familie face parte dușnic, s.n. (Olt., răsuflătoare, valvulă; fumar), din bg., sb.
dušnik (Candrea; Conev 63).