erés (erésuri),
s.n. – Erezie, greșeală. – Var. (înv.)
eresă, ires. Gr. αιρεσις (
sec. XVII; cf.
Iordan,
Dift. 145; Murnu 22). Este dublet de la
erezie, s.f., din fr.
hérésie. – Der.
ereziarh, s.m. (
autor al unei erezii);
eretic (var. înv.
iritic), adj. (adept al unei erezii);
irează, s.f. (
monstru, grozăvie), pentru a
cărui der. cf. Scriban,
Arhiva, 1921, 73.