fi (sunt, fost),
vb. –
1. A ființa. –
2. A
sta. –
3. A se
găsi, a se
afla. –
4. A exista. –
5. A
trăi. –
6. (Despre starea
vremii) A se
face (
frumos,
frig etc.). –
7. A
dura, a se menține. –
8. A fi de
față. –
9. A avea
loc, a se ține. –
10. (Cu prep.
cu) A fi adept. –
11. (Cu prep.
de) A merita, a fi
demn de. –
12. (Cu prep.
a) A avea
chef de. –
13. (Cu conj.
să) A trebui, a fi
nevoie.
14. (Cu inf.) A trebui. Mr.
escu, fută, h’ireș megl.
săm, fost, ire, istr.
escu, fost, fi. Lat.
sum fui, al
cărui inf.
esse a
fost înlocuit de
fiēri (Pușcariu 597; Candrea-Dens., 581; REW 3288;
DAR). Cf.
ființă, firetic. A
păstrat forma înv. a optativului, în formulele de imprecație
fire-ai, fire-ar. Comp. cu conjunctivul
fie (cf. it.
qualsisia, quando che sia);
fiecare, pron.;
fiece, adj.;
fiecine, pron.;
fiecînd, adv.;
fiecum, adv.;
fieunde, adv. (
rar).
Fiindcă, conj. este un comp. de la
că cu gerunziul
fiind. Der.
fire, s.f. (
mod de a fi, caracter;
natură; capacitate, creație; înv., menstruație), al
cărui sens de „
natură” nu a
fost bine explicat (cf. gr. φύσις „
natură”, de la φύω „a
crește”);
fireș (var. înv.
hireș), adj. (natural; originar, natural; real,
autentic), cuvînt înv.;
firesc, adj. (natural);
fireșie, s.f. (înv.,
natură);
firește, adv. (în
chip natural);
nefiresc, adj. *care nu este firesc; artificial);
fiitor, adj. (existent, viitor), creație artificială, înv.
Ființă, s.f. (făptură; esență, natural;
prezență; existență), este un der. de la gerunziul
fiind, cu suf. -
ință, cf.
ușurință, cuviință, cerință, etc. (Pușcariu 610 și
DAR, de la un lat. *
fientia, echivalent popular de la
essentia,
ipoteză plauzibilă,
dar nu și necesară). – Der.
ființa, vb. (a exista, a se
afla);
ființesc, adj. (înv., real);
neființă, s.f. (inexistență);
desființa, vb. (a suprima, a
reduce la
nimic, a anula);
înființa, vb. (a
crea, a stabili, a
funda; refl., a
apărea, a se
produce; refl., a se
prezenta);
înființător, adj. (fondator).