CLACÁ
vb. I. intr. 1. a face să se audă, a
produce un zgomot sec ♢ (despre
condensatori) a se strica. 2. (fig., fam.) a
ceda psihic în urma unor suprasolicitări. ♢ a
eșua, a da greș. II. refl. a-și
luxa tendonul la picior. ♢ (despre cai) a avea
tendoanele picioarelor (din
față) umflate. (< fr.
claquer)