DIRÉCT, -Ă
I.
adj. 1. care
duce de-a dreptul la țintă, drept, fără ocoluri. o în
linie ~
ă = din tată în fiu. 2.
imediat, nemijlocit, fără
intermediar. o vorbire ~
ă sau
stil ~ =
procedeu sintactic sau
stilistic de
redare fidelă a spuselor cuiva, printr-un
verb sau alt cuvânt de
declarație;
complement ~ =
complement care
exprimă obiectul asupra căruia se răsfrânge
direct acțiunea unui
verb tranzitiv;
propoziție completivă ~
ă (și s. f.) =
propoziție cu
funcție de
complement direct pe lângă un
verb tranzitiv din
regentă. II. adj., adv. (care are
loc) fără ascunzișuri, fățiș, drept. III. adv. 1. fără înconjur, de-a dreptul. 2. (
mat.; despre mărimi
variabile) ~
proporționale = care
depind una de alta, astfel încât creșterea (sau descreșterea) uneia de un număr de ori
provoacă creșterea (
respectiv descreșterea) celeilalte de același număr de ori.
IV. s. n. (
radio, tv.) în ~ =
transmis pe viu, în
momentul producerii
evenimentului. V. s. f. (
box) lovitură
aplicată prin întinderea mâinii înainte. (< fr.
direct, lat.
directus)