fudúl (fudúlă),
adj. – Orgolios, mîndru, trufaș, încrezut. – Mr., megl.
fudul. Tc.
fodul (Șeineanu, II, 175; Lokotsch 613), cf. ngr. φουντούλης,
alb.
fodulj, bg.
fudulin, sb.
fodul, v. esp.
fodolí (Eguilaz 399). – Der.
fuduli, vb. refl. (a se mîndri, a se
făli);
fudulie, s.f. (orgoliu, mîndrie, îngîmfare; testicul de
berbec);
fudulache, s.m. (
zăpăcit, aiurit). – Prin
rom. se explică rut.
fuduljia, fudelnyi și
fudulyty sja (Miklosich,
Wander., 15; Candrea,
Elemente, 408; Berneker 282).