gălbeáză (gălbéze),
s.f. –
1. Boală a ovinelor. –
2. Plantă (Marchetia polymorpha). – Var.
călbează. Mr.
gălbadză. Lat.
clāvĕlla, cu metateza *
calvella ›
*călbea și cu suf. -
ză, cf. fr.
clavelée „
boală,
dropică”, it.
chiavello (Battisti, II, 896). Compunerea cu -
ză este curentă în
rom., cf.
cinteză, pupăză, spetează, sfîrlează, etc. Schimbarea
c ›
g, care
apare frecvent la inițială, pare a
indica o confuzie cu
galben. În sfîrșit,
numele plantei se datorează întrebuințării ei în medicina populară cf. sp.
hepatica. Se consideră în
general că etimonul cuvîntului este
alb.
gëljbazë sau
këljbazë (Cihac, II, 717; Meyer 222; Pușcariu 696; Philippide, I, 256 și II, 702;
Pascu, II, 220;
DAR; Capidan,
Raporturile, 530; Candrea; Scriban; Rosetti, II, 113); însă
alb. nu a
fost explicat pînă în
prezent și rezultatul lui pare a
indica un
împrumut din
rom. În aceeași situație se
află ngr. ϰαλμπάτσα (Meyer,
Neugr. St., II, 75; Murnu,
Lehnwörter, 26), și
săs.
galbiaze. Legătura cu
chelbe, sugerată de
DAR, nu este evidentă. Pentru Lahovary 327, este
vorba de un cuvînt anterior indoeurop. Der.
gălbeji (var.
gălbezi, călbeji, călbezi, îngălbeji), vb. (a se înbolnăvi de
dropică; a
deveni palid, a se îngălbeni), în al
cărui al doilea sens a intervenit o încrucișare cu
galben;
gălbenos (var.
gălbăjos, gălbăcios, călbejos), adj. (
bolnav de
dropică; palid,
galben);
gălbejoasă (var.
gălbejeală), s.f. (gălbeneală);
gălbășoară s.f. (
plantă, Lysimachia
vulgaris). După Scriban, der. s-
ar explica mai
bine plecînd de la
galben, cu
schimbare de suf.
galbĭnus ›
galbĭdus; însă această
ipoteză nu pare
corectă.