ghes (ghésuri),
s.n. –
1. Brînci. –
2. Stimul, impuls. Origine necunoscută. Nu pare a fi cuvînt identic cu
ghes, s.n. (Arg.,
zi), din țig.
ges (Juilland 165); totuși, origine țig. este posibilă. Drăganu,
Dacor., V, 363,
îl pune în legătură cu mag.
gyűszű „degetar”, cu care nu pare a avea nici o înrudire. – Der.
înghesui, vb. (a
împinge, a
năvăli; a
stoarce; a strînge; a
grăbi; a îngrămădi) pe care Drăganu,
Dacor., V, 908,
îl derivă din mag.
gyeszül „a
împinge”;
înghesuială, s.f. (
lume multă, aglomerare;
apăsare, sufocare).