gînj (gấnji),
s.m. –
Nuia care servește pentru a
lega. Sl.
*gązĭ (Cihac, II, 447; cf. Vasmer, I, 318), cf.
rus.
guz; cf. și
cujbă și
vînj. – Der.
gîngei, s.n. (bîtă; mîner al
furcii de
tors;
sfincter al vezicii;
butuc la
roata morii de grîu);
gînjui, vb. (a strîmba);
(în)gînju(lu)i, vb. (a strîmba);
gînjia, vb. refl. (a se îndoi). Cf. și
ghiuj.