grápă (grápe),
s.f. –
1. Greblă. –
2. (Înv.)
Steag. Sl. (bg.)
grapa „
greblă” (Cihac, II, 127; Scriban), cf.
pol.
grabie „
greblă”. Schimbarea
b ›
p trebuie să fie sl. cf. bg.
grapa „asperitate” ,
urmă lăsată de „vărsatul-de-vînt”, sb.
grabac „sfîșiere”,
față de
rapav „sfîșiat”. S-a invocat adesea got.
greipan › germ.
greifen (REW 4760; Giuglea,
Contribuții, 8-10), și, pentru a evita dificultatea unui
împrumut vechi din germ., s-a
presupus medierea
alb.
grep „cîrlig”,
grepth „clanță” (Philippide, II, 715; Pușcariu,
Dacor., VIII, 293;
DAR; Rosetti, II, 117); însă această soluție pare mai
puțin convingătoare decît
cea dinainte. – Der.
grăpa, vb. (a
grebla);
grăpiș, adv. (dificil, anevoie).