grunz (grunji),
s.m. –
1. Bucată dintr-o
materie sfărîmicioasă. –
2. Grăunte,
bob. –
3. Boabă. –
4. Asperitate, zbîrcitură. – Var.
(s)grunț. Mr.
grundă, pl.
grundz, megl.
grus. Creație expresivă, bazată pe
ideea de „rotunjime”, cf.
glonț, bo(n)ț, și lat.
grumus, it., sp.
grumo, fr.
grumeau (REW 3877), it.
grommare „a
face crustă”. Mr. prezintă un sing. analogic. reconstituit pe
baza pl.
Alb.
grundë, krundë provine din mr. – Celelalte explicații sînt insuficiente; din mag.
göröngy „
colină” (Cihac, II, 502; Weigand,
JB, XVI, 224); din bg.
gruda „
bulgăre” (
Pascu, I, 194); din
alb. (cf. Philippide, II, 716; Rosetti, II, 118); din
alb., încrucișat cu lat.
grandia (Capidan,
Raporturile, 532); din sl.
gruda încrucișat cu
grum (Skok 70); din ngr. χόνδρος „boabă” (Giuglea,
Dacor., III, 566-98); din v. germ.
gruzzi „boabă” (Scriban). – Der.
grunzos, grunjos, grunzuros, (s)grunțuros, gronjuros, (s)gronțuros, adj. (cu
bulgări). – Cf.
grum, grumaz.