halí (halésc, halít),
vb. – A mînca, a înfuleca, a se
ghiftui. Țig.
ha-,
part.
halo „a mînca” (Vasiliu,
GS, VII, 116;
Graur 159; Juilland 166). – Der.
haleală, s.f. (mîncare);
halap, s.m. (mîncău);
halie, s.f. (
foame);
haleaos, s.n. (mîncare);
halos, adj. (mîncău);
nehalit, adj. (flămînd). Cf. țig. sp.
jalar „a mînca”,
jallipen „mîncare” (Besses 92; Claveria 126). Sînt
cuvinte familiare sau de arg.