han (hanuri),
s.n. – Local cu ospătărie unde se
poate înnopta. – Mr.
hame, megl.
an. Tc.
han (Röesler 606; Șeineanu, II, 204; Lokotsch 808; Ronzevalle 84), cf. ngr. χάνι,
alb.
han, bg., sb.
han. Cuvîntul mr., de la var. tc.
hane. – Der.
hangiu (mr.
hăngi), s.m. (
persoană care ține un
han), din tc.
hançi, cf. ngr. χαντζής,
alb.
hanği, bg.
handžiia, sb.
hanğija;
hangiță (var.
hangioaică), s.f. (
nevastă de hangiu;
femeie care ține un
han).