haráng (-ắngi),
s.n. – (Trans.,
Banat)
Clopot. – Var. (Olt.)
harîng. Mag.
harang (
DAR; Scriban; Gáldi,
Dict., 134). – Der.
barangă, s.f. (
animal care servește de
călăuză celorlalte; gălăgios, palavragiu), prin contaminare cu mag.
beregni „a
mugi”. Pare fantastică
ipoteza lui Philippide,
Viața rom., 1 (1916), p. 216, care
pleacă de la
barangos, ngr. βαράγγοι, populație care a
trăit în
Evul Mediu în
bazinul Dunării, pentru a-l explica pe
barangă, ca și pe
baragladină și toponimul
Bărăgan; cf. Bogrea,
Lui N. Iorga, Omagiu, Craiova, 1922, p. 51-63. De la
barangă sau de la mag.
beregni provine
bărăngi, vb. (a
striga, a
țipa) și
bărăni, vb. (Trans., Mold., a insista, a
pisa; a rîvni), pe care Cihac, II, 479, dorea să-l derive din mag.
várni, de la
várás „
așteptare”.