hățáș (hățáșe),
s.n. –
Cărare,
potecă. – Var.
hățiș, hațiș, hataș, hățag. Origine incertă. Pare a fi formație expresivă, pe
baza lui
hăț, care exprimă
ideea de „a
pleca, a devia”,
caz în care
ar însemna „(
drum) lateral” sau „scurtătură”. Totuși, sensul special de „hățiș”, s.n. (desiș, tufișuri), se potrivește doar în
parte acestei ipoteze. Scriban propune germ.
hetzen „a ațîța”, care nu pare mai probabil. După Moldovan 426, de la
hat, „
drum”, care nu
apare cu acest sens; în
afară de aceasta, der. de la
hat nu
îl au pe
ț. – Der.
hățaș, s.m. (Bucov.,
haiduc);
hățoagă, s.f. 8
cărare de
animale, în
pădure).