hodîc
interj. – Exprimă
ideea de șchiopătat. – Var.
hontîc, hojmîc. Creație exprimă, cf.
șontîc. – Der.
hodîcăi (var.
hotîcîi), vb. (a șchiopăta), pe care Tiktin
îl punea în legătură cu
pol.
chodaki „picioroange” și
DAR cu sl.
chodŭ „
mers”, cf.
hod;
hobîc, s.n. (
groapă), probabil în
loc de
hodic. De aceeași origine trebuie să fie
hojmalău (var.
hojmandrău, hajmandău), s.m. (Mold.,
gogoman, nătăfleț) al
cărui semantism pare să se explice prin
ideea de
bază că „nu
știe să se
ferească de
gropi”, cf. definiția populară a
prostului,
dă în gropi (Philippide, II, 726, explică
hojmalău prin
osmanliu; Scriban, prin
hojma, ca și
cum ar însemna „totdeauna
înalt”). Cf. și
honcăi, vb. (Munt., a se legăna, a șchiopăta), pe care Scriban,
Arhiva, 1912 și
DAR,
îl pun în legătură cu mag.
hánkódni „a se agita”.