ieșí (iés, ieșít),
vb. –
1. A
părăsi un
loc plecînd
afară. –
2. A
pleca de acasă, a se
duce. –
3. A
părăsi o poziție, o situație dificilă. –
4. A se
elibera, a
scăpa. –
5. A se
distinge, a se evidenția. –
6. A defeca. –
7. A
apărea, a se
ivi, a se manifesta. –
8. A se
naște, a
răsări, a
crește. –
9. A proveni, a rezulta. –
10. A se
publica, a se
face cunoscut. –
11. A
părăsi, a abandona, a pune
capăt. –
12. A avea o
izbucnire neașteptată. –
13. A întrece
măsura, a depăși limitele. –
14. (Despre pete) A se
șterge, a dispărea. –
15. A
ajunge la un rezultat, a obține, a cîștiga ceva. –
16. A se întîmpla, a avea
loc, a se
produce. –
17. A manifesta anumite calități. –
18. A
juca la un
joc de
cărți cînd
vine rîndul cuiva. –
19. A interveni cu o declarație. –
20. La unele
jocuri, a cîștiga. – Var. (înv.)
eși. Mr.
es, ișii, ișită; megl.
ies. Lat.
exῑre (Diez, I, 164; Pușcariu 770; Candrea-Dens., 815; REW 3018;
DAR), cf. it.
escire (calabr.
ssi, escere), prov., v. fr.
eissir, cat., v. sp.
exir. – Der.
ieșire, s.f. (acțiunea de a
ieși și rezultatul ei; încetare;
părăsire; rezultat);
ieșitură, s.f. (
parte ieșită în
afară, proeminență);
ieșitoare, s.f. (înv.,
ieșire,
poartă; privată).