îmbucá (îmbúc, îmbucát),
vb. –
1. A
înghiți. –
2. A gusta ceva de mîncare. –
3. A înfuleca. –
4. A
împreuna, a
uni, a cupla. –
5. (Înv.) A disprețui. –
6. (Înv.) A
săruta, a îmbrățișa. – Mr.
mbuc. Lat. *
imbuccāre, de la
bucca, cf.
bucă (Pușcariu 781; Candrea-Dens., 192;
DAR), cf. it.
imboccare, fr.
emboucher, sp.,
port.
embocar. Der. de la
bucă, în interiorul
limbii rom., pare mai
puțin probabilă, întrucît toate sensurile lui
îmbuca duc la semantismul lat. „
gură”, pe cînd în
rom.
bucă înseamnă numai „
obraz”. – Der.
îmbucătură, s.f. (înghițitură, duminicat; muștiuc;
îmbinare;
colț de stradă);
îmbucături, vb. (a vîrî cuiva îmbucăturile în
gură).