înecá (înéc, înecát),
vb. –
1. A sufoca, a
omorî fără vărsare de sînge. –
2. A
strangula, a sugruma. –
3. A sufoca prin scufundare. –
4. A inunda. –
5. A sufoca, a asfixia. –
6. (Refl.) A dispărea. –
7. (Refl.) A mu mai
putea înghiți, a i se pune un
nod în gît. – Var.
neca. – Mr.
nec, necare; megl.
nec, nicari „a
omorî”. Lat.
nĕcāre „a
ucide fără vărsare de sînge” (Pușcariu 836; Candrea-Dens., 1213; REW 2873;
DAR;
Pascu,
Beiträge, 9), cf. it.
annegare, prov.
negar, fr.
noyer, cat., sp.,
port.
anegar. În
rom., ca și în celelalte
limbi romanice, sensul fundamental este cel de „a
omorî prin scufundare”, cf. lat.
enĕcāre (Corominas, I, 211). Această evoluție se explică
poate datorită
obiceiului curent de a
omorî puii de cîine și pisică prin
înecare, și, de
asemenea, datorită
vechiului obicei de a-i
omorî pe
condamnați prin același procedeu (cf. numeroasele ex. citate în
Bienandanzas de Lope Garcia de Salazar).
Dacă acest procedeu a
fost în
general,
cum presupunem, nu este
cazul să explicăm prin
rom.
dublul sens de „a
omorî” și „a
îneca” ce
apare la mai
multe cuvinte balcanice (Candrea-Dens., 1263;
DAR). Pentru tratamentul lui
e, cf.
inel. Der.
înecător, adj. (care
îneacă);
înecăcios, adj. (asfixiant, sufocant; care
stă în gît,
greu de
înghițit,
tare; varietate de
pere și de
prune);
înecătură, s.f. (înv., asfixie, sufocare; înv., naufragiu; înv., inundație);
înecăciune, s.f. (înv., asfixie; înv., inundație);
înec, s.n. (
moarte prin scufundare; sufocare, inundație; diluviu).