înfășá (înfắș, înfășát),
vb. –
1. A Înfășura în
scutece. –
2. A bandaja. –
3. A înfășura, a acoperi strîns de
jur împrejur. – Var.
fașa, înfăș(u)ia. Mr.
nfaș, nfășare, megl.
anfaș, anfășari. Lat.
fasciāre (Pușcariu 839; Candrea-Dens., 554; REW 3209;
DAR), cf.
alb.
faškjoń, it.
(in)fasciare (sard.
fašare), prov.
faissar, fr.
faisser, sp.
fajar, port.
enfaixar. Pref.
în- trebuie să fie tîrziu;
ar putea fi
vorba și de un der. intern de la
fașe, s.v. Este cuvînt
comun, cf. ALR, I, 228. Der.
înfășetură, s.f. (acțiunea de a înfășa; legătură;
scutec);
înfășura, vb. (a înfășura, a acoperi; a
ascunde, a acoperi pînă la
ochi; a răsuci), der. de la un pl. ipotetic sau colectiv *
fășuri ‹
fașe, ca
gînd ›
gînduri ›
îngîndura;
fum ›
fumuri ›
înfumura, cf.
îngrijora etc. (după Pușcariu 840; Tiktin; Candrea-Dens., 558;
DAR, din lat. *
in-fasciolāre, etimon a
cărui utilitate nu este evidentă și care nu este confirmat nici de
dialecte și nici de celelalte
limbi romanice);
înfășurător, adj. (care înfășoară);
înfășurătură, s.f. (înfășurare);
desfășa, vb. (a
scoate scutecele);
desfășura, vb. (a descolăci, a întinde, a
desface; a dezvolta).