înfulicá (înfúlic, înfulicát),
vb. –
1. A împovăra, a
copleși, a covîrși. –
2. A
înghiți, a înfuleca. – Var.
înfuleca, (
rar)
înfuli. Lat.
fullĭcāre „a
scutura, a
bate”, de la
fullo „bătătoare,
piuă”. Pentru trecerea semantică, cf. sp.
cargar. Explicația tradițională, pe
baza lat.
follĭcāre, de la
follis (Pușcariu 846; Candrea-Dens., 620; REW 3417;
DAR), pare mai
puțin convingătoare, întrucît lat. înseamnă „a
sufla, a pufni” (pentru a explica semantismul, Tiktin
admite influența lui
foale), și că
primul sens, care trebuie să fie cel original, rămîne neexplicat. Ultima var., pentru care se citează un
singur ex., este neclară.