întínge (întíng, întíns),
vb. – A
muia, a îmbiba. Lat.
tĭngĕre (Pușcariu 886; REW 4504;
DAR), cf. it.
tingere, fr.
teindre, sp.
teñir,
port.
tingir. În
parte omonim al lui
întinde, datorită omonimiei
part.
întins (ca în
cazul lui
încinge cu
încinde); totuși, nu pare atît de
rar cum presupune DAR, în
limba actuală. – Der.
întinsoare, s.f. (mîncare cu
sos sau grăsime, care se mănîncă întingînd).