întórt (întoártă),
adj. –
1. Strîmb, răsucit. –
2. Încăpățînat, îndărătnic. Lat.
intortum, de la
intorquĕre (Pușcariu 888; Tiktin;
DAR), cf.
întoarce. – Der.
întortochia, vb. (a
încurca; a
face ocoluri) cu un suf. neclar care pare de origine expresivă (după Pușcariu 889; Pușcariu,
Dacor., VII, 478 și
DAR, din lat.
*intorticŭlāre, ca fr.
entortiller, sp.
entortijar; după Tiktin, mai
puțin probabil, de la var.
puțin folosită
întortoca, prin intermediul prez.
întortochez);
întortochetură, s.f. (
labirint, ocoliș).