iscusí (iscusésc, iscusít),
vb. –
1. A
cerceta, a
mina. –
2. A instrui, a
educa. –
3. (Refl.) A se
forma, a se instrui, a
ajunge să stăpînească o disciplină. Sl.
iskusiti „a încerca” (Miklosich,
Slaw. Elem., 24; Cihac, II, 150; Tiktin). Înv., cu toate sensurile, se folosesc numai
formele iscusire, s.f. (capacitate, iscusință) și
iscusit, adj. (
dibaci, capabil). – Der.
iscusitor, adj. (
demon);
iscusie (var.
iscuseală, iscusime, iscusenie), s.f. (dibăcie, îndemînare), toate înv.;
iscusință, s.f. (dibăcie).