ișlíc (ișlíce),
s.n. –
Căciulă de
blană sau de
postav.
Ișlicul din zibelină
era rezervat domnitorului; ceilalți
boieri îl purtau de mărimi diferite, după rangul pe care
îl aveau. Pînă la
urmă, la
jumătatea sec. XIX,
ajunsese să fie însemnul distinctiv al lăutarilor. – Var.
șlic. Tc.
ișlik, bașlik (Loebel 250; Roesler 593; Șeineanu, II, 229; Tiktin), cf.
pol.
szlyk,
rus.
šlik. – Der.
ișlicar, s.m. (fabricant de
căciuli;
boier retrograd);
ișlicărie, s.f. (
prăvălie de
căciuli).