ívăr (ivere),
s.n. – Încuietoare,
zăvor. – Var.
ivor, verver. Fr.
levier „mîner”, prin intermediul rut.,
pol.
livar, rus.
liver. Pierderea lui
l-, anormală, se explică
poate, printr-o confuzie cu sb., bg., rut.
iver „
așchie”, deoarece se întrebuințează adesea ca
ivăr un fragment de
băț (după Cihac, II, 152; Tiktin; Conev 79,
direct de la
iver). Der. din germ.
Wirbel „piuliță” prin intermediul
săs.
virol (Lacea,
Dacor., III, 745;
DAR), nu este probabilă. Este dublet al lui
livăr, (var.
livără), s.n. (mîner;
manivelă;
flașnetă), cf. Cihac, II, 175 și Tiktin (Tiktin
îl derivă pe
livără „
flașnetă” din gr. λύρα, și Meyer 244 din
alb.).