jirébie (jirébii),
s.f. –
1. Jurubiță,
scul. –
2. Fîșie
îngustă de pămînt de
lucrat. – Var.
jerebie, jurebie. Sl., cf.
pol.
žerebie,
rus.
žerebeja „
prăjină”, rut.
žerebij „fîșie de pămînt” (Cihac, II, 157;
DAR), din sl.
žrĕbij „parcelă,
lot,
bucată de pămînt”.
Primul sens este mai
puțin clar.
Prezența sa în mr.
jireagl’ă, megl.
jireagă, pare să
indice că este
vorba de același cuvînt sl. cu sens neatestat „mănunchi de
fire”,
poate prin aluzie la tragerea la
sorți, cf.
sfoară, funie, cu același sens
dublu de „
fir” și „parcelă de pămînt”. Totuși,
DAR crede că este
vorba de
două cuvinte diferite. Cf. și bg.
žrebij „parcelă”, sb.
ždreb „parcelă”, mag.
zséreb „
scul”. Se folosește mai
ales în Mold. și mai
puțin în Trans. Der.
jurubiță, s.f. (
scul), cu var.
jurebiță, jirbiuță, jirghiță, jighiuța;
jirebi, vb. (a îndoi, a plia). Cf.
jerbie, jerui.