judecá (júdec, judecát),
vb. –
1. A examina o
cauză, a da sentința într-o
cauză. –
2. (Înv.) A
condamna, a da o sentință. –
3. A
guverna, a cîrmui, a
conduce. –
4. A-și
forma o opinie, a
chibzui. –
5. A examina, a
cerceta. –
6. A
aprecia, a valora, a cîntări. –
7. A exprima o
părere, a critica, a
dojeni, a
condamna. – Var. (Mold.)
giudeca. Mr.
giudic, giudicare, megl.
judic, istr.
judec. Lat.
iūdĭcāre (Pușcariu 914; Candrea-Dens., 910; REW 4600;
DAR), cf.
alb.
džukoń (Philippide, II, 645), it.
giudicare, prov.
jutgar, fr.
juger, sp.
juzgar,
port.
julgar. Der.
judecată, s.f. (înv., sentință, hotărîre judecătorească; justiție,
rațiune,
bun simț; proces), care
ar putea de
asemenea să fie reprezentant al lat.
(res)iūdicāta (după Candrea-Dens., 911 și
DAR, de la pl. de la
iūdicātum);
judecător, s.m. (funcționar de
stat care soluționează procesele, magistrat; arbitru), de la
judeca cu suf. -
tor;
judecătoare, s.f. (tribunal, judecătorie), cu suf. -
toare (după
DAR, din lat.
iūdicatōria sedes);
judecătorie, s.f. (tribunal; profesiunea de judecător);
judecătoreasă, s.f. (
soție de judecător);
judecătoresc, adj. (judicial);
desjudeca, vb. (înv., a hotărî, a da o sentință);
răsjudeca, vb. (a-și
schimba prima hotărîre, a-și
schimba părerea; a da din
nou o sentință);
prejudecată, s.f., pe
baza fr.
préjugé;
prejudeca, vb., pe
baza fr.
préjuger;
prejudeț, s.n. (înv., prejudecată) pe
baza lat.
praeiudicium;
prejudiciu (var.
prejudițiu), s.n. (prejudecată;
pagubă,
daună, extorsiune), dublet al cuvîntului anterior, prin intermediul fr.
préjudice;
prejudicia, vb., din fr.
préjudicier.