junghiá (-ghiu, junghiát),
vb. –
1. A înjunghia, a pune
cuțitul la gît. –
2. A
tăia gîtul. –
3. A sacrifica, a jertfi. –
4. A înțepa, a
simți un junghi. – Var.
înjunghia. Mr.
giugl’are, megl.
jungl’u. Lat.
iugulāre, cu infix nazal (
Lexiconul de la Buda; Diez,
Gramm., I, 197; REW 4607;
DAR;
Pascu, I, 93). După Candrea-Dens., 918 s-
ar datora unei încrucișări cu
iungĕre,
ipoteză mai
puțin probabilă; Lambrior 373
pleca de la un popular *
junglāre. Var. este în
prezent mai folosită decît cuvîntul de
bază, care pare înv. Der.
junghiu, s.n. (înțepătură; înjunghietură; jungher), postverbal de la
junghia;
jungher, s.n. (pumnal) în
loc de *
junghiar, cu suf. -
ar;
junghetor, s.n. (înv.,
altar);
junghetor, s.m. (
persoană care sacrifică;
parlagiu);
înjunghetor, adj. (care înjunghie; care sacrifică);
junghetură, s.f. (victimă,
animal sacrificat; înjunghietură; sacrificare, omorîre;
ceafă,
baza craniului), cu suf. -
tură, (după Pușcariu 922; Candrea-Dens., 919; REW 4607 și
DAR, de la un lat.
*iugulatūra).