leș (-șuri),
s.n. – Cadavru, rămășiță pămîntească. – Mr.
leșe, leșă. Tc.
leș (Miklosich,
Türk. Elem., II, 119; Berneker 703; Lokotsch 1306; Tiktin; Philippide, II, 719), cf. ngr. λέσι,
alb.
lješ, bg.
leš. Miklosich,
Slaw. Elem., 10,
crede că
ar fi un cuvînt indigen; Philippide,
Principii, 148,
pornea în
mod echivoc de la lat.
lixium.