marafét (maraféturi),
s.n. –
1. (Înv.) Îndemînare, dibăcie. –
2. (Înv.) Intermediere,
mijloc,
organ. –
3. Truc, vicleșug. –
4. Capcană,
cursă, prefăcătorie,
intrigă. – Mr.
murafete, megl.
murafet. Tc.
marifet, din arab.
mả rifa (Roesler 598; Șeineanu, II, 247; Lokotsch 1418), cf. ngr. μαραφέτι „
mijloc”,
alb.
marifet, bg.
murafet și
rus.
marafety podpuskatĭ „a-și
bate joc”, pe care Vasmer, II, 98
îl consideră de origine obscură și care pare a proveni din
rom. – Der.
marafetos, adj. (
viclean, înșelător);
marafetui, vb. refl. (a se
purta).