matúf (matúfi),
s.m. – Hodorog,
ghiuj. Tc.
matuf, din arab.
ma‘tuf (Șeineanu, II, 252; Loebel 62; Lokotsch 1447). – Der.
matufi (var.
matofi, matosi), vb. refl. (a se
ramoli; a se moleși), a
cărui ultimă var., derivată în
mod echivoc de Gáldi 208 din ngr. ματώνω „a însîngera”, se
confundă cu
matosi „a îmbăta” der. din
matol.